Restaurantu' "La Mama"

“La Mama-Restaurant” nu e ca la mama.
La mama vasele sunt de 1000 de ori mai curate, si portiile “ca la mama” nu sunt infim de mici. Ma intreb portia mica cam cat era? Cam cat bolul de lapte al pisicii mele?
Mama spala cutitele bine, “La Mama” nu spala cutitele bine, le lasa cu urme de patrunjel pe ele.
Daca am chef sa ma joc si sa ma uit prin fundul paharului, pe geam, pot. La mama mea. “La Mama” nu pot, pentru ca fundul paharului nu e transparent. E jegos.
Mama nu imi face salata de ton care e facuta in felul urmator: se iau 3 bucati salata se arunca intr-un bol, se ia una bucata conserva de ton si se arunca in bol, se ia una bucata conserva de porumb, se arunca in bol si i se serveste fraierului cu 15 lei. Mama face salata de ton cu multe minunatii in ea, si macar o amesteca cumva intr-un fel de arata de 1000 de ori mai prezentabil decat ca “La Mama”. “Salata ca La Mama” e compusa din ceva nedefinit. Aceiasi reteta de facere. Se arunca niste salata intr-un bol, se arunca niste iaurt cu marar, niste ciuperci, am ghicit si niste urme de gogosari cred si niste carne de pui. Pentru asta i se cere fraierului 17 lei , ca na, e “specialitatea casei”, e “salata ca la mama’.
“La Mama” se stropeste terasa cand clientii sunt acolo, cu ajutorul unei sticle de Roua, care are dopul gaurit. Faina stropitoare as zice. Daca eram la tzara si nu in mijlocul Bucurestiului.
Mama ma lasa sa mananc in tihna, “La Mama” ma agaseaza daca am terminat , cand se vede clar ca mai am mancare in farfurie.
Mama nu imi aduce intai mancarea si abea apoi bautura, dupa ce i-am reamintit eu de ea.
In concluzie, “La Mama”, nu e ca la mama, “La Mama” e de cacat.