eeeeiiiii

Am cumparat de la “magazinul magic” niste capucino. Mai exact un kilogram de capucino. Sunt curioasa cat ne va lua sa il terminam.
Bun, acestea fiind spuse, tin sa adaug ca oamenii tot nu stiu sa se imbrace, ca am vazut azi o tanti care avea pantofi eleganti cu niste pantaloni dubiosi, asortati cu un tricou pe care l-as purta doar cand fac curat in casa si poate nici atunci. Totul completat de existenta unei posete lacuite.
Nu mai stiu cum arata barurile din Bucuresti, pentru ca nu am mai fost la o bauta de nu mai tin minte. Pentru ca nu mai am timp de asta. Pentru ca nu mai am chef. Pentru ca intr-un fel de la o anumita varsta, facturile devin mai “existente’ in viata cuiva decat iesirile, si pentru ca acum e frumos…
Azi am constat ca nu tin minte cand am baut ultima oara alcool. Tot de la ne-iesitul in bar mi se trage.
Nu mi-e dor de Laptarie, nu mi-e dor de Motoare, nu mi-e dor de Que Pasa, nu mi-e dor de Lipscani, nu mi-e dor de Cinemateca, nici de Kfc-ul de la Romana. Nu mi-e dor nici de Costa Café, cum nu mi-e dor nici de Everestul de la Romana (care am constat ca intre timp s-a si inchis). Nu mi-e dor nici de Jack (barul faculatii mele), si nu mi-e dor de Restaurantul Rucar.
O sa imi cumpar casa in sectorul 3.
Vineri plec la Roma si o sa ma intorc cu o groaza de fotografii frumoase pentru voi, promit.
Ruland in background pe youtube.com Pink Floyd - The thin ice , imi aduc aminte cand am vazut prima oara cu tatal meu (la dorinta lui evident) “The Wall”. Nu am inteles nimic, eram prea mica, si nu am retinut decat o imagine cu un tip care sta intr-o piscina plina cu sange. Am ramas marcata, si apoi am revazut filmul , singura, dupa cativa ani, si am inteles si eu ceva din el. Dar atunci…eram prea mica.
Am 3 carti pe care ma chinui de cateva luni sa le termin. Merge greu. Greeeeeu. Parol.
Imi e dor de diversi oameni care lipsesc din Romanica. Imi e dor de Anca, si imi e dor de Roxybell. Imi e dor si de prietenul ala dubios al prietenului meu cel mai bun, care avea un mod ciudat de a conversa si caruia ii placea ca in loc sa bea bere ca omu, sa bea o bere amestecata cu intrebari serioase. “Vreau sa stiu”…spunea…vroia sa stie..
Imi e dor de mama..si de tata.
Imi e dor de ploile de vara.
Nu stiu de ce imi aduc aminte cu exactitate cand am intrat prima oara in barul in care mi-am facut apoi veacul tot liceul…eram in pauza, la scoala, ma duceam sa imi iau covrigi, si am trecut prin fata lui. Dinauntru se auzea o melodie care imi placea enorm…am intrat ca atrasa de un magnet si m-am asezat la masa. Cand a venit tipa sa ma intrebe ce vreau, putin confuza, am cerut o ciocolata calda. Am ascultat melodia, nu mi-am baut ciocolata, am intarziat la ora, si banii de covrigi i-am lasat la bar.
Cand au aflat parintii mei ca fumez, nu a fost o drama..mi-au spus doar ca e “sanatatea ta”. Mama a acceptat mai tacit..tata s-a revoltat. Asa face el…nu am fumat de fata cu el..de dragul lui, pentru ca stiam ca il mahneste. Apoi cand am avut un accident de masina, am facut-o si pe asta.
Comitetul executiv al asociatiei de proprietari din blocul in care stau e compus din nebuni-paranoici. Azi m-am delectat cu un afis pus la parter care ne indemna pe noi, proprietarii, sa avem grija, caci cineva tot fura sistematic senzorii de pe scara. Asta ar putea fi, in gandirea lor, o actiune de vandalizare care are in spate niste scopuri necurate. Eu zic ca blocul nostru e tinta unor atacuri teroriste, sau mai rau, niste extraterestri vor sa ne colonizeze.
De fiecare data cand am treaba la Intercontinental, trec cu masina prin fata la “El Grande Comandante”. Si de fiecare data zambesc.
Cred ca asta se numeste “fericire”.