stari

Un pic de zen, o lacrima scapata fugar, un zambet, o dorinta, un gand, o amintire si apoi o realitate mult mai frumoasa, ganduri, tragedii, umor si glume, zambete in miez de noapte friguroasa, superstitii si frustrari…iarba verde, un balansoar si o balta, incremenite intr-un tablou minunat..o carte citita, una rasfoita, un sezlong, si niste soare, valuri si mare si un cort mic mic dar foarte incapator..luna cat o portocala si briza racoroasa…calamari si caracatite..din dor de vama veche…
M-am tot gandit in ultima perioada la cati “prieteni” am pierdut pe drum. Si ma intreb eu asa naiva..daca i-am pierdut eu sau s-au pierdut ei pe drum. Ma intreb daca asta e un lucru rau, sau bun. Daca e rau ca acum imi numar prietenii pe degetele de la o mana si stiu clar ca totusi pe aceia ii pot suna in miez de noapte fara sa ii deranjez. Si raspunsul e ca nu e de rau. Si ma bucur ca mi s-au pierdut prietenii pe drum. Ma bucur ca asa a fost sa fie. Ma bucur pentru toate fazele care la un moment dat m-au facut sa ma simt mizerabil, pentru ca ele mi-au creat realitatea.
Azi ma simt mai melancolica..ma tot intreb asa , mereu cand ceva nasol se intampla, din inertie : “de ce?”. Raspunsul e simplu: pentru ca trebuie.